Fațetele dentare, pasul pe care trebuie să îl faci pentru un zâmbet de Hollywood

22 iul. 2019 Blog

Pentru că trăim într-o societate în care prima impresie contează, medicina stomatologică vine ca un aliat care transformă. Pe lângă operațiile care redau sănătatea orală a pacientului, estetica este un alt aspect pe care noi, medicii stomatologi, îl putem îmbunătăți foarte mult.

În clinica Puredent am luat parte la transformări spectaculoase a zâmbetelor pacienților noștri cu ajutorul fațetelor dentare, iar astăzi vrem să vă vorbim pe larg despre această tehnică. Pentru că și la capitolul fațete dentare există mai multe variante de implementare a acestora pe suprafața dintelui, le vom trata separat. Astfel, sunt fațetele dentare clasice și fațetele dentare ”no-prep” și vom începe prezentarea lor cu ultimele menționate.

Fațetele dentare „no-prep”

Aceste fațete reprezintă niște structuri ceramice foarte subțiri care se lipesc adeziv de suprafața externă a dinților, modificând atât forma, culoarea, cât și ușoarele deplasări ale dinților, fără ca aceștia să fie șlefuiți. De regulă, acestea sunt folosite pentru îndreptarea și transformarea dinților frontali.Fațetele no-prep nu sunt indicate pentru toți pacienții, dar ele reprezintă  o posibilitate excelentă de a menaja maximum substanța dentară și reprezintă, la pacienții care se tem de o șlefuire a dinților, o alternativă bună la tratamentul prin fațete.Diferența față de fațetele dentare clasice o face tocmai pregătirea dinților (șlefuirea dinților), care în cazul fațetelor no-prep este redusă la minimum, sau chiar nu există.

Acestea fiind niște foițe subțiri de ceramică translucidă, de grosime de până la 0.3 mm, nu au nevoie de șlefuire, doar cel mult uneori de o ușoară schițare a marginilor ”terenului” pe care acestea urmează a fi aplicate.

Un alt mare avantaj al acestor fațete ar fi închiderea spațiilor dintre dinții frontali, problemă rezolvată cu succes cu ajutorul lor. Mai mult, datorită lipsei necesității de a șlefui dinții întregul proces este unul nedureros, fără neplăceri resimțite de pacient. În funcție de numărul de dinți pe care acestea urmează să fie aplicate, e nevoie de două până la trei ședințe de tratament până la finalizarea întregului proces. Însă trebuie să știți că pentru a oferi o durată de viață cât mai lungă, aceste fațete au nevoie de o îngrijire constantă și de o igienă orală minuțioasă. Astfel vă recomandăm controale periodice la Puredent, cel puțin o dată la 6 luni. În acea ședință se face o igienizare completă alături de o verificare amănunțită a structurilor dentare acoperite de fațete (adaptarea fațetelor, eventualele modificări apărute etc).

Fațetele dentare clasice

Înainte de a lua decizia de a apela la transformarea zâmbetului cu ajutorul fațetelor dentare trebuie să știi mai multe lucruri:

  • Fiecare zâmbet este unic – datorită structurii anatomice a feței, datorită morfologiei maxilarului – astfel, că împreună vom proiecta zâmbetul tău cu ajutorul protocolului computerizat Digital Smile Design și vom analiza toți parametrii care vor garanta succesul fațetării dentare
  • Fațetele dentare pot fi aplicate pe un singur dinte, pe un grup de dinți, sau pe toți dinții, în funcție de necesitățile pe care le ai, și de buget.
  • Alegerea nuanței fațetelor dentare este un alt factor pe care trebuie să îl iei în considerare, de aceea, alături de specialiștii Puredent vei face cea mai bună decizie, potrivită culorii pielii tale, structurii și anatomiei feței (pentru că albul imaculat nu este întotdeauna cea mai fericită alegere, dând impresia de ”dinți falși”)
  • Înainte de fațetele finale, medicul stomatolog Puredent îți va face o lucrare temporară (care va arăta la fel ca fațetele finale), pentru a vedea cum te obișnuiești cu ea și pentru a vedea cât de bine este asimilată de organism

 

Pregătirea dinților pentru aplicarea fațetelor dentare presupune șlefuirea lor – iar acest lucru diferă de la pacient, la pacient. De exemplu, în cazul unui pacient cu zâmbet larg, dinți mari și înghesuiți, va fi nevoie de o șlefuire mai profundă pentru a obține zâmbetul dorit. În schimb, în cazul unui pacient cu dinți mici și spații, nu va fi nevoie ca dinții să fie foarte șlefuiți.

Pentru ca tu să nu resimți nicio neplăcere în timpul intervenției, medicul stomatolog va aplica o anestezie locală, deoarece este vorba despre o intervenție medicală. În procesul de aplicare al fațetelor dentare pe suprafața dinților vom utiliza un material de cimentare, ce va lipi fațeta de dinte, prin sistemul de izolare al salivei, astfel se creează un pod între fațetă și dintele natural, unind cele două elemente și făcându-le să funcționeze ca un singur dinte.

După încheierea procesului poți resimți o sensibilitate dentară, însă acest lucru este perfect normal datorită procesului de șlefuire la care a fost supus dintele natural. Cu ajutorul tratamentului medicamentos prescris de medicul stomatolog, această neplăcere va trece în 5-7 zile.

Echipa Puredent este alături de tine, pas cu pas, pentru că ne dorim ca zâmbetul tău să fie perfect. Ai întrebări? Vrei mai multe detalii? Suntem aici, pentru tine! Ne poți scrie la info@puredentalclinic.ro sau ne poți suna la numărul de telefon 0721904777, iar specialiștii noștri de vor ajuta cu mare drag!

Search

+
Call Now Button